ȘTIRI

Cel mai greu lucru e să te obișnuiești să le ceri oamenilor bani

Cu Irina și cu Tavi m-am întâlnit chiar la bazinul Olimpia. Acolo se antrenează cele patru echipe a câte cinci oameni, care înoată anul acesta la Swimathon București pentru Asociația Compatible Solutions și proiectul „O bicicletă pentru Tavi.”

Deși e primul an în care e coordonator de proiect, Irina mi-a povestit că target-ul pe care vor să îl atingă e de 22.600 de RON și că e optimistă în legătură cu donațiile; amândoi sunt. Și nu doar ei, ci și înotătorii – sunt mereu în priză, dau telefoane, se implică. Două dintre echipe poartă niște nume simbolice – Thunderstorm și Rainbow. Irina povestește că e vorba despre soarele care iese după furtună. Sau cum „vor schimba timpurile”.

Până acum, în campania de fundraising, unii au vândut prăjituri, iar alții, care sunt mai mici, oferă ajutor la examenul de Bacalaureat contra unei sume care l-ar putea ajuta pe Tavi. Din partea donatorilor, au avut parte de reacții „prompte”, cum le numește Irina; sau, mai bine, „surprize plăcute”, pentru că se mobilizează imediat cum aud despre ce e vorba și sunt receptivi.

În caz că vă întrebați și voi despre ce vorba în proiect, răspunsul e destul de simplu: Tavi are nevoie de o bicicletă competițională de tip handbike. A participat inclusiv la Jocurile Paralimpice de la Rio și iubește sportul. Îl practică în fiecare zi, încercând totodată să ajute cum poate ca orice persoană cu dizabilități să se poată bucura de șansa de face un sport. Are visuri mari și îmbunătățirea perfomanțelor sale pentru a participa la competiții depinde foarte tare de achiziționarea acestei biciclete.

Energia lui e o sursă de inspirație pentru Irina, care spune că privindu-l înotând, te face să te întrebi, oricine ai fi, „Dacă el poate, eu de ce nu pot?”. Mai spune și că proiectul lor nu e unul pe termen lung, și că e chiar simplu să ajuți. Tavi crede că e norocos să aibă parte de această experiență și simte că există oameni care îl susțin necondiționat.

Chiar dacă în experiențele anterioare nu a coordonat proiecte, Irina cunoaște destul de bine evenimentul și spune că e chiar fun. A participat în anii anteriori, a intrat în bazin să înoate pentru diferite proiecte și crede că cel mai greu lucru e să te obișnuiești să le ceri oamenilor bani. Dar că, până la urmă, nu ceri pentru tine, ceri pentru ceva util, când chiar e nevoie. I se pare interesant că fiecare oră vine cu ceva nou în ziua evenimentului; oamenii se schimbă, energiile se schimbă, dar rămân la fel de pozitive. Nu se simte că cineva e obosit la finalul zilei, cumva se încarcă toți – unii de ceilalți.

#povestidepeteren

Text: Monica Tudorache

*****

Swimathon București este un eveniment anual de strângere de fonduri prin înot, organizat de Fundația Comunitară București. Mai multe detalii despre el găsești pe www.swimathonbucuresti.ro

Dacă vrei să îl susții pe Tavi cu o donație, o poți face aici până pe 31 iulie:

https://2018.swimathonbucuresti.ro/o-bicicleta-pentru-tavi/