ȘTIRI

Experiența în sine e una emoționantă

Text de Bianca Albu

Era o zi ploioasă când m-am dus să mă întâlnesc cu Irina Marinescu la atelierul ei. Am fost întâmpinată de un labrador negru pe nume Cioară și instant am simțit vibe-ul cool și degajat al Irinei. Tot ce a urmat după a fost, însă, nu un interviu, ci o lecție de viață.

Irina a intrat în povestea Swimathon cam la fel cum am intrat și eu în atelierul ei: convinsă să lupte pentru o poveste făcând ceea ce îi place cel mai mult. Totul a început cu o postare pe Facebook care cauta înotători pentru Swimathon București și la care Irina a fost tag-uită. Cu ajutorul ei s-a format echipa Cap Aurora. Și odată cu echipa s-a creat și o tradiție, aceea de a înota an de an pentru Asociația Învingem Autismul.

„Tot ce am știut în momentul ăla a fost că mi-am dorit să ajut. Atenția noastră vis-a-vis de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, umanitatea, în general, și felul de a fi, n-are nicio legătură cu meseria ta, nici cu mediul în care activezi, nici cu mediul social. Cred că ține de cum hotărăști tu să fii de-a lungul vremii și cât de mult ții tu la a îți aminti cine ești și de unde ai plecat.”

Au trecut cinci ani (deși prietena Irinei e sigură că au trecut șase) de când a strâns prima sumă pentru cauza ei. Era un plic alb cu monezi și bacnote de toate felurile, de la 50 de bani la 100 de lei, cu un total de 700 de lei. Își amintea cu amuzament cum făcea „pe hostessa”; mergea la orice om și nu pleca până nu primea măcar un leu. La oamenii cunoscuți a intervenit un tupeu pe care și l-a însușit, n-avea nicio rușine să spună „Dă-mi și mie 10 lei.”. Mi-am dat seama că pentru Irina strângerea de donații nu a venit ca o obligație, ci mai degrabă ca o oportunitate de a face din bunătate un firesc și de a îi face pe oameni să realizeze că gestul lor, oricât de mic, nu rămâne insesizabil. „E irelevant cât donezi, contează să o faci. Un leu poate fi o coală de hârtie pe care un copil desenează într-o zi”, mi-a spus Irina.

„Experiența în sine e una emoționantă. E o adrenalină faptul că, deși nu înoți cu miză, știi că ești acolo pentru niște oameni care au nevoie de tine. Simt adrenalina asta, mâna în stomac și emoțiile de fiecare dată.”

Atunci când își amintește de experiența ei, de oamenii pe care i-a întâlnit și de trăirile sale, Irina pare că încă ar avea acea mână în stomac. Tonalitea și grimasele ei s-au schimbat atunci când a început să-mi povestească despre momentul când a fost invitată la centrul Învingem Autismul. În semn de mulțumire, copiii au ținut o serbare în care fiecare s-a implicat, fie prin cântat, dans sau recitare de poezii. După o scurtă pauză în vorbire, Irina mi-a spus că „Mi-a venit foarte tare să plâng și mi-am dat seama că dacă eu, care vin doar în vizită, plâng, atunci nu știu ce ar trebui să facă oamenii care vin zi de zi. Mi s-a părut ipocrit și lipsit de etică să plâng.” Am văzut în privirea ei că încă îi vine să plângă, dar în continuare crede că nu are dreptul.

Principiile, valorile și gândirea Irinei sunt surprinse foarte bine în filmul Pay it forward, pe care mi l-a recomandat de mai multe ori pe parcursul conversației noastre și al cărui final nu a vrut să mi-l spună. Un băiețel primește o temă la școală și ajunge să construiască un sistem piramidal care se bazează pe o idee foarte simplă: el ajută trei oameni, iar, la rândul lor, acei oameni sunt nevoiți să ajute încă trei și tot așa. Anul acesta, Matei este acest băiețel, cel mai nou membru al echipei Cap Aurora. Are 7 ani și suferă de autism, însă e hotărât să lupte atât pentru el, cât și pentru prietenii lui. Într-o lume în care oamenii tind să uite de ceilalți și să se închidă într-o bulă, Irina crede mult că dacă omenirea s-ar baza pe un astfel de sistem, totul ar fi mult mai minunat.

Mulți oameni o laudă și o felicită pentru ceea ce face. Irina, însă, e de părere că nu face nimic extraordinar. I-ar plăcea să trăiască într-o societate în care bunătatea să fie ceva normal și firesc, și încă îi vine greu să accepte faptul că majoritatea oamenilor nu realizează ce e cu adevărat important. Crede, totuși, că lucrurile se pot schimba, încetul cu încetul, și nu va înceta să lupte pentru asta.

Când am ieșit din atelierul Irinei afară ploua. Mi-am adus aminte că relația ei cu apa e stranie, că are aceeași senzație ca la aer, o senzație de plăcere tactilă. M-am gândit că trebuie să fie tare fericită că plouă.

Swimathon București este un eveniment anual de strângere de fonduri prin înot, pentru ONG-uri și grupuri de inițiativă. Mai multe detalii găsești pe www.swimathonbucuresti.ro

Dacă vrei să o susții pe Irina, donează pentru cauza ei aici: https://2018.swimathonbucuresti.ro/cap-aurora/