ȘTIRI

„Nu e neapărat o idee bună să aștepți ca o schimbare pozitivă să vină de la sine, ci vine din implicarea ta.”

Text de Monica Tudorache

Claudiu și Mihai lucrează împreună din 2010, de când au început proiectul Prispa, alături de alți oameni și s-au înscris la competiția internațională Solar Decathlon Europe. De atunci s-au tot implicat în proiecte împreună, iar acum reprezintă România cu proiectul Efden la același concurs, prin construcția unei case solare. Proiectul este unul educațional, de dezvoltare, de research. Iar scopul este de a comunica, de a forma noi oameni, dar și de a greși pentru a putea învăța ceva.

Secretul succesului este echipa pe care o fac. „Fiecare contează. Dacă ar lipsi o persoană, ar fi cu totul altfel”, spune Claudiu. Sunt fericiți cu ceea ce fac și simt că sunt înconjurați de oameni mișto. Lucrează cu mulți voluntari, cu mulți tineri și fiecare zi e o provocare. Pentru că, în același timp, lucrează cu companii foarte mari.

Zilele nu seamănă niciodată una cu alta pentru ei doi. Nu trebuie să se trezească la nouă sau să plece de la birou la ora cinci. Nu au program fix, ritmul e dinamic, sunt mereu în priză. De multe ori nu știu cum va arăta ziua, chiar dacă au o agendă deja stabilită. Apar lucruri neprevăzute, pe lângă multele propuneri pe care le primesc. Încearcă să spună „da” de fiecare dată, pentru că ei cred că „The sky is the limit”. Totuși, e greu să facă asta, pentru că, mai explică Claudiu, „Idei sunt o grămadă, dar noi suntem o mână de oameni”.

Cei doi tineri sunt niște „oameni normali și obișnuiți pentru România”. Nu se plâng că țara asta e pierdută pentru că știu că dacă ar fi așa, oamenii de aici ar fi singurii responsabili. Așa că fac tot posibilul să îmbunătățească societatea. „Dacă am fi cu toții generoși, ar fi o țară mult mai mișto”, crede Claudiu.

Pentru Mihai, să fii un om generos înseamnă să fii capabil de empatie: „Să-ți dai seama că universul ăsta în care trăiești nu e doar despre tine, ci și despre lumea din jur. Nu e neapărat o idee bună să aștepți ca o schimbare pozitivă să vină de la sine, ci vine din implicarea ta. Dincolo de familia sau grupul tău de prieteni. Și nu trebuie să iei mai mult decât să dai. Degeaba ștergi praful la tine acasă dacă pe strada pe care mergi e mizerie”.

Chiar dacă nu au mult timp liber, fac amândoi voluntariat. Mihai a fost anul acesta la a doua participare la Swimathon București. A înotat din nou pentru copiii de la Policy Center for Roma and Minorities. I s-a părut interesant să audă despre un astfel de eveniment și își dorește să rămână alături de cauză chiar și după perioada asta. Speră să se implice mai mult decât a făcut-o anul trecut, pentru că i se mai normal să facă asta, dar și pentru că la centrul pentru copii „se întâmplă lucruri minunate”. Atât el, cât și Claudiu, sunt prinși în multe lucruri. Și trebuie să aleagă cum se împart între cauze sociale și propriile proiecte – „Că de timp, na, tu ești responsabil, dar ideea e ca la sfârșitul anului să te gândești dacă felul în care ți l-ai folosit a avut cel mai mare impact pozitiv asupra societății pe care putea să-l aibă”.

Claudiu, chiar dacă a participat pentru prima dată, a simțit că deja s-a legat de cauză. Crede că la Swimathon există un „mecanism special în care oamenii interacționează. E o oportunitate bună pentru a da, ca să primești. Pentru că noi ne dăm timpul nostru și facem fundraising. Cineva din societate reușește să își spună cauza, apoi informăm pe toată lumea și înotăm”.

Pentru amândoi, cel mai simplu a fost să înoate. Și abia așteaptă să se poată întâlni cu toți copiii de la Policy Center for Roma and Minorities pentru o sesiune de înot. Vor să îi cunoască și să le fie alături constant.

La antrenamente s-au distrat, au avut momente haioase, au făcut filmulețe. Iar pentru proiect, au discutat cu oamenii din cercul lor. Știau deja că românii donează greu. În primii ani le era rușine să ceară bani pentru sponsorizări, pentru salariile lor. Dar făcând parte dintr-o organizație non-profit, au fost nevoiți să se obișnuiască. Au început să vorbească cu companiile, iar acum deja și-au cultivat relații, foarte rar se întâmplă ca oamenii să-i mai refuze. Deja au creat niște așteptări și în ceea ce privește activitățile lor. Totuși, dacă oamenii pot dona, oricât de mult sau de puțin – și mai ales, dacă aleg să o și facă –, sunt niște oameni mai buni. Important e ca un fundraiser să comunice foarte bine ce se întâmplă mai departe cu banii, să fie transparent.

Lui Claudiu i se pare foarte interesant cum unii se plâng de faptul că nu au timp să se implice. Crede că e doar o scuză, că oamenii nu se chinuie cu adevărat să găsească timp. Dacă și-ar dori cu adevărat să facă ceva, ar găsi și timp, și energie, și resurse. Știe din experiență că abia reușește să aibă parte de niște momente de liniște. Iar atunci când o face, îi e greu să se deconecteze complet. Mihai a fost nevoit, la un moment dat, să îl scoată de pe grupuri sau să îi schimbe parola de la mail doar ca să-l lase să se bucure de o vacanță. Oamenii din Efden sunt atașați de proiect și vor să vadă mereu ce se întâmplă, oriunde ar fi.

Mihai crede că „ideea asta de a-ți dori să faci ceva mai mult, vine la pachet cu niște sacrificii”, dar că face astfel de lucruri pentru că pur și simplu e bine. Nu vrea să își asume niciun merit. Iar Claudiu îl completează, adăugând că „o faci de plăcere, atunci când ești dispus faci tot ce poți, atât cât poți, fără să fii condiționat de ceea ce primești înapoi”.