PROIECTE

România la Campionatul Mondial de Paraclimbing

Organizație/Grup de inițiativă

Asociația Club Sportiv Climb Again

Scurtă descriere a proiectului

Climb Again încurajează și susține copiii și tinerii cu nevoi speciale să practice escalada ca o metodă de dezvoltare a abilităților de viață independentă, de creștere a încrederii în propriile forțe și de integrare socială. Activitățile  includ ședințe săptămânale de escaladă pentru copii și tineri cu nevoi speciale (TSA, deficiențe de văz, auz, neuromotorii) și oferă suport fizic și emoțional.

În anul 2015, am format prima echipă de performanță în paraclimbing din România. 12 sportivi cu deficiențe de văz și auz au participat la concursuri locale și naționale. Tot în 2015, am realizat prima participare internațională a României la un concurs de paraclimbing. Iar la sfârșitul lui 2015, cu sprijinul FRAE, am organizat primul campionat național de paraclimbing, categoria nevăzători.

În 2017, sportivii au obținut 5 medalii la BMC Paraclimbing Series (Marea Britanie) și au reușit să ajungă în finală la IFSC Paraclimbing Cup (Briançon și Edinburgh).

2018 este anul Campionatului Mondial de Escaladă, cel mai mare eveniment de profil din lume, care va include în paralel și ramura Paraclimbing. Prima participare a Lotului Român de Paraclimbing a fost la ediția precedentă (2016, Paris), cea mai mare parte din fondurile necesare fiind strânsă la Swimathon București.

Așadar, vrem să îi ajutăm pe tinerii cățărători să escaladeze și mai sus pe panoul propriului lor potențial, prin participarea la Campionatul Mondial de Paraclimbing din Insbruk, Austria (11-16 septembrie). Dorim să strângem în cadrul acestei ediții Swimathon o parte cât mai mare din fondurile necesare pentru:
1) participarea la campionat (transport, cazare și masă pentru 4 sportivi și 2 instructori)
2) întrucât la fel de importantă este și perioada de pregătire, organizarea unui cantonament înainte de campionat (7 zile, 10 tineri și 4 instructori)

Nevoia/problema căreia îi corespunde proiectul

Prin proiectele Climb Again, ne propunem să influențăm percepția generală asupra potențialului tinerilor cu dizabilități și să contribuim la integrarea lor în societate, prin intermediul escaladei.

De 4 ani de când Climb Again organizează cursuri săptămânale de escaladă cu peste 70 de copii și tineri cu nevoi speciale, încercăm să ne adaptăm nevoilor și personalității fiecărui copil în parte. Beneficiile escaladei se extind atât în plan fizic, cât și pe plan mintal și psihologic, indiferent de dizabilitate: dezvoltarea motorie (fină și grosieră), creșterea concentrării, a motivației, curajului, înțelegerii, creativității, abilităților de comunicare. Dincolo de acestea, există copii care își doresc și au potențialul să atingă performanța în acest sport.

Dacă la nivel mondial, încă din anul 2011, Federația Internațională de Cățărare Sportivă (IFSC) a îmbrățișat dizabilitatea în sport, organizând primul Campionat Mondial de Paraclimbing din istoria cățăratului, Climb Again își propune ca și România să îmbrățișeze dizabilitatea în escaladă. În acest sens, susținem în continuare participarea tinerilor cu deficiențe la competiții naționale și internaționale de escaladă.

Rezultate dorite în urma implementării proiectului

Pregătirea și deplasarea lotului național la Campionatul Mondial de Paraclimbing 2018.

Efecte pe termen lung ale proiectului:
• Creșterea încrederii în propriile forțe și a motivației pentru copiii și tinerii cu dizabilități participanți direct la campionat, dar și a colegilor lor.
• Sensibilizarea opiniei publice cu privire la abilitatea oricărui copil de a escalada pe peretele propriului său potențial, în ciuda limitărilor pe care credem că un tip de dizabilitate i le poate aduce.
• Creșterea vizibilității escaladei ca o formă de terapie pentru persoane cu dizabilități în România. Persoanele implicate în proiect au șansa de a deveni promotori, ambasadori pentru dezvoltarea escaladei în România, apreciată la nivel mondial ca unul dintre sporturile cu cele mai multe beneficii pentru copiii cu dizabilități.
• Promovarea implicării active pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale.

Obiectiv financiar Swimathon

14170 Lei
Fonduri atrase din totalul de 25400 Lei

  • 86
    Donații
  • 164.77 Lei
    Donația medie

Bugetul total necesar pentru implementarea proiectului

25715 lei

Durata proiectului

6 luni

Website organizație/proiect

https://www.climbagain.ro/

Date de contact (coordonator proiect)

Ana Anton
0724756093
anaanton86@gmail.com

Echipe de înotători - fundraiseri

Inotatori Swimathon

Actori la apă


Obiectiv financiar: 6800

Inotatori Swimathon

Nor


Obiectiv financiar: 6800

Inotatori Swimathon

Trupa de șoc și groază


Obiectiv financiar: 6800

Inotatori Swimathon

We Love To Swim by Obswim


Obiectiv financiar: 5000