ȘTIRI

Un altfel de vot

Text de Alina Kasprovschi

Și în acest an, Matei va coborî în bazin cu o misiune. Să înoate cât mai multe lungimi pentru echipa lui dar, mai important, să strângă cât mai mulți bani pentru educația altor copii. Matei are acum opt ani, iar anul trecut a înotat prima oară la Swimathon București, pentru ca alți 50 de copii să poată merge la grădiniță în Tunari. Anul acesta, înoată pentru producția de materiale educaționale în programul De-a arhitectura. Deși e departe de vârsta votului politic, Matei știe de pe acum că misiunea lui este să obțină voturi de încredere. Și să le transforme în bani, pentru bine.

În fiecare an, la Swimathon înoată sute de oameni, de toate vârstele, condițiile fizice și din toate mediile sociale. Copii, antreprenori, actori, oameni în scaunul cu rotile, expați, toți au aceeași misiune. Își folosesc încrederea cu care i-au investit comunitățile lor sociale, în beneficiul unor cauze în care cred. Nu sunt aleși în parlament sau în administrația locală, dar au putere de influență. Își traduc nivelul de încredere în banii pe care îi strâng. Iar banii se traduc imediat în proiecte care schimbă, pas cu pas, România.

Anul acesta, la Swimathon București, 25 de proiecte strâng bani și schimbă România. Sunt multe din domeniul sănătății – tabere pentru copii în convalescență după tuberculoză sau cu scleroză multiplă, grupuri de suport pentru părinții copiilor cu fibroză chistică, terapie pentru copii cu cancer și o casă pentru părinții lor, terapie pentru copiii prematuri, reconstrucția secției de terapie intensivă nou-născuți de la Constanța. Multe alte proiecte sunt sociale – case mai bune pentru copiii din Ponorâta, o bucătărie la un centru de zi, mese calde pentru copiii din Ferentari, singurul centru pentru copii cu nevoi speciale din Popești Leordeni, o familie în pericol de separare lângă Ploiești, terapie prin artă pentru copiii surzi, terapie prin socializare pentru copiii cu autism. Proiectele educaționale includ cursuri despre arhitectură, burse la singura facultate de antreprenoriat din România, copii fără posibilități financiare la grădiniță. Plantări de copaci în zonele defrișate. O bicicletă de competiție pentru o persoană cu dizabilități și participarea echipei României la Campionatul Mondial de Paraclimbing. Jurnalism independent de investigație. Advocacy pentru transparență decizională la Primăria Capitalei. Materiale pentru oamenii străzii.

Aproape peste tot unde statul român a eșuat să producă schimbare socială, există un ONG sau un grup de inițiativă entuziast și eficient, care repară, vindecă, pregătește, dezvoltă. Fiecare dintre ele au nevoie de votul nostru de încredere și de resursele noastre, într-un stat paralel al binelui. Din fericire, pe măsură ce statul român eșuează, acest stat al binelui este în creștere. Din nefericire, capacitatea de a produce impact este încă disproporționat de mică, în comparație cu nevoile și potențialul de dezvoltare.

Astăzi, sunt mulți cei care nu mai cred că votul lor contează, care au remușcări că nu au votat, care se întreabă dacă mai pot face ceva. Dar sunt din ce în ce mai mulți și oamenii care s-au săturat să aștepte să vină altcineva să le rezolve problemele, și au început să caute rezolvări ei înșiși.

Pe măsură ce situația politică devine mai întunecată și mai greu de suportat, oamenii își caută refugiul în proiecte sociale, unde simt că pot avea o influență, iar contribuția lor contează direct.  Swimathon, alte evenimente sportive cu strângere de fonduri din comunități, și din ce în ce mai multe mecanisme de implicare sunt locuri unde reprezentarea oamenilor produce impact imediat. Și asta le-a făcut să crească exponențial.

Îmi doresc ca, atunci când va crește mare, Matei să nu trebuiască să aleagă între România oamenilor buni și România oamenilor politici. Și nici să își caute o altă țară, unde să nu trebuiască să facă o alegere între cele două. Pentru că Matei deja reprezintă România bună și o face bine.